Nu neaparat din cauza unei dimineti de duminica total neprielnica am primit peste noapte aceasta intrebare. De la mine insumi si mediul inconjurator evident.
Daca as face un cumul pentru tot ce este in jurul fiecaruia si mai mult tot ce patrunde prin noi zi de zi ar inseamna sa existe cel putin 2(doua) variante: te mentii la nivelul solului si folosesti elemente ajutatoare de disimulare, acceptand si ce iti ofera minimal acest nivel sau te ridici si poate ca apropiati, prieteni, oameni in general te considera nebun sau ignorant in ceea ce priveste aceasta decizie.
Desi poate este o poveste de copii, Alice in Tara Minunilor are un dialog intre Alice si tatal sau in care ea spune ce vise ciudate are si se intreaba daca este nebuna sau are halucinatii, iar tatal ii spune ca da..este nebuna si are halucinatii si ganduri ciudate, dar ii spune totodata ca asa sunt toti oameni frumosi si indrazneti...fara alte comentarii din partea mea.
Aduca acum "visele" si imaginatia - pe care eu ca roman de nadejde le detin in cantitati inepuizabile - si mi le prind in mine si ma ridic. Am decis de fiecare data sa ma ridic si va spun si voua sa faceti la fel - probabil unii dintre voi deja sar la inaltimi nebanuite si atunci ii rog sa ne spuna cum este acest sentiment de sus-jos.
Sunt momente in care esti cu "dintii la gard" si abia de ti se zareste capul...si ce daca? Sa te consideri un outsider si sa iti compui mai departe viata ca un joc din cuburi de lemn? Parca nu...
Indrazneala caracteristica la prea putini rezidenti din tara asta, romani sau nu este ceva ce nu apare in CV, nu este masurabila si nici nu te face mai tanar sau mai batran. Pur si simplu este un apanaj al personalitatii. Asta daca decide fiecare in parte sa si-o recunoasca sa fara nicio rusine sa o exploateze.
Bunaoara am auzit si ieri ca modestia este pentru oameni mici si tematori. Poate ca acum, in aceste momente s-ar justifica aceasta afirmatie. Poate ca e buna si o pastila mica de modestie uneori, dar cu siguranta nu modestia de face sa te ridici.
Desfaceti cutia cu tupeu, cu indrazneala si luati fara sfatul medicului sau a altui tip de doctor ori terapeut de acolo.
Aveti si prieteni care au cutia mai mare si dornici sa imparta din ea cu voi. Nu ii uitati si nu va fie rusine sa cereti. Deja sunt scoase "la vedere" si abia asteapta sa va deschida usa si sa intrati alaturi de ei. E tipic romanesc sa nu ramai singur in transhumanta asta denumita simplist viata, dar este poat si tipic romanesc sa iti fie rusine sa ceri si sa te ridici.
Cum insa am intalnit romani, prieteni plini de praf care acum din mers se schimba de obiceiurile minimaliste inseamna ca pentru intrebarea din titlu raspunsul este DA. Si stiti de ce? CEL PUTIN pentru a te vedea si a te simti oamenii, persoanele, persoana care nu vor, respectiv nu vrea sa te piarda in praful din urma pasilor pe care ii face mai repede sau mai incet pe drum...
Am mai spus si mai spun, fara sa devina o obsesie...A fi ALTFEL este totul. ALTFEL iti "da voie" sa ai puterea sa te adaptezi, sa vezi cu adevarat si mai ales sa intelegi.
Sunt lucruri extrem de crude si de nepotrivit in viata, mai ales a noastra aici in tara aceasta sucita...Si asa cum pana si bunicii nostri aveau rabdarea sa deznoade lana si sa o toarca, asa cred ca si noi, ALTFEL putem sa croim ceva.
Nu va uitati la marime si potrivire cand croiti...daca va completa, va umple si va da indazneala este deja un trio de stari care te face sa spui ca e minunat.
In continuare ALTFEL si sus!
duminică, 20 martie 2011
duminică, 6 martie 2011
De ce continuam?
Am observat ca mi-am facut involuntar un "obicei" sa introduc lunar scrieri pe acest blog. Nu mi-am calculat deloc aceasta periodicitate...se intampla...si cu asta raspund indirect la intrebarea de azi: pentru ca simt. Cel putin din acest motiv.
Revenind la ce inconjoara viata de zi cu zi eu am observat ca lumea este realmente naucita de ce se intampla. Ce se intampla fiecaruia in parte, ce se intampla relatiei pe care o ai cu tine insuti, cu persoana pe care o doresti, cu actiunile pe care tu le consideri normale si care le faci mai mult sau mai putin voluntar.
Instabilitatea si dorinta de a trece repede peste. Peste ceva care deranjeaza, ceva care este nedrept si te minimalizeaza sau dimpotriva te ridica mai sus decat meriti...asta daca ai simtul ridicolului.
Sunt situatii actuale in care oricat de mult vrei sa pastrezi o linie de conduita te lovesti de cate un obstacol deloc inventat. Fie ca este o fapta proprie, fie ca este o actiune a vreunui inconstient sau inconstienta, fie ca pur si simplu vezi cum majoritatea oamenilor - prieteni chiar - se demoralizeaza si ce este mai grav clacheaza.
Cred ca nu este tipic romanesc, dar este specific - din pacate - pentru noi sa abandonam. Si ma refer la dorinte si actiuni care intr-adevar se frang in hatisul unor legi, reguli, declaratii si decizii aberante ale unor "conducatori" de drumuri...sau ce este mai trist a celor pe care i-a avut alaturi de tine pana nu demult.
Stiu si pot sa spun cu toata raspunderea ca e greu sa accepti o infrangere. Dar parca este mai greu sa accepti defilarea ostentativa a inconstientei si falsei inteligente. Bunaoara un prieten a "ridicat" la vedere un blog in care se desface, mai mult sau mai putin subiectiv, cate masinarii si vehicule "de promovare" exista si intr-un domeniu unde imaginatia si talentul trebuie sa fie primele..despre publicitate vorbeste acel blog, cu zvonuri si asa mai departe.
Si atunci daca nici aceste elemente proprii fiecaruie nu mai inseamna nimic fara o fise de hartie - denumire "plastica" a banilor - e firesc sa inchizi si sa renunti?
La fel ....daca este un hatis special creat de oamenii ca noi, mai rebeli as spune eu, care deodata au devenit ALTCINEVA dintr-un interes personal si poate de moment...ce facem? Renuntam la a mai privi in acea parte si punem lana pe doua andrele ca sa scoatem o jacheta draguta si inutila - eventual cu inscriptionari personale?
Nu sunt retoric si nici confuz, doar extrem de convins ca daca ne departam unii de altii, inventand grupuri si conjuncturi noi doar pentru a "testa" viata si ne departam de ceea ce de fapt ne face bine cu siguranta nu o sa simtim ca am renuntat...Va fi o stare de victorie si de succes, dar aplauzele si uralele ADEVARATE vor fi benzi de magnetofon puse pe slow motion si vocile de "sustinere" la un moment dat se vor schimonosi...si chiar si atunci cei care te cunosc ca nu renunti si ca vrei sa continui...te vor intelege. Asta este tipic romanesc si nu este o rusine sa spunem fiecare ca in toate perindarea aceasta - viata de pana acum denumita ea - suntem mandri ca reusim asta.
Eu sunt. Si am spus asta...mai pe lung sau nu.
Revenind la ce inconjoara viata de zi cu zi eu am observat ca lumea este realmente naucita de ce se intampla. Ce se intampla fiecaruia in parte, ce se intampla relatiei pe care o ai cu tine insuti, cu persoana pe care o doresti, cu actiunile pe care tu le consideri normale si care le faci mai mult sau mai putin voluntar.
Instabilitatea si dorinta de a trece repede peste. Peste ceva care deranjeaza, ceva care este nedrept si te minimalizeaza sau dimpotriva te ridica mai sus decat meriti...asta daca ai simtul ridicolului.
Sunt situatii actuale in care oricat de mult vrei sa pastrezi o linie de conduita te lovesti de cate un obstacol deloc inventat. Fie ca este o fapta proprie, fie ca este o actiune a vreunui inconstient sau inconstienta, fie ca pur si simplu vezi cum majoritatea oamenilor - prieteni chiar - se demoralizeaza si ce este mai grav clacheaza.
Cred ca nu este tipic romanesc, dar este specific - din pacate - pentru noi sa abandonam. Si ma refer la dorinte si actiuni care intr-adevar se frang in hatisul unor legi, reguli, declaratii si decizii aberante ale unor "conducatori" de drumuri...sau ce este mai trist a celor pe care i-a avut alaturi de tine pana nu demult.
Stiu si pot sa spun cu toata raspunderea ca e greu sa accepti o infrangere. Dar parca este mai greu sa accepti defilarea ostentativa a inconstientei si falsei inteligente. Bunaoara un prieten a "ridicat" la vedere un blog in care se desface, mai mult sau mai putin subiectiv, cate masinarii si vehicule "de promovare" exista si intr-un domeniu unde imaginatia si talentul trebuie sa fie primele..despre publicitate vorbeste acel blog, cu zvonuri si asa mai departe.
Si atunci daca nici aceste elemente proprii fiecaruie nu mai inseamna nimic fara o fise de hartie - denumire "plastica" a banilor - e firesc sa inchizi si sa renunti?
La fel ....daca este un hatis special creat de oamenii ca noi, mai rebeli as spune eu, care deodata au devenit ALTCINEVA dintr-un interes personal si poate de moment...ce facem? Renuntam la a mai privi in acea parte si punem lana pe doua andrele ca sa scoatem o jacheta draguta si inutila - eventual cu inscriptionari personale?
Nu sunt retoric si nici confuz, doar extrem de convins ca daca ne departam unii de altii, inventand grupuri si conjuncturi noi doar pentru a "testa" viata si ne departam de ceea ce de fapt ne face bine cu siguranta nu o sa simtim ca am renuntat...Va fi o stare de victorie si de succes, dar aplauzele si uralele ADEVARATE vor fi benzi de magnetofon puse pe slow motion si vocile de "sustinere" la un moment dat se vor schimonosi...si chiar si atunci cei care te cunosc ca nu renunti si ca vrei sa continui...te vor intelege. Asta este tipic romanesc si nu este o rusine sa spunem fiecare ca in toate perindarea aceasta - viata de pana acum denumita ea - suntem mandri ca reusim asta.
Eu sunt. Si am spus asta...mai pe lung sau nu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)