la liber

foarte scurt si clar inventez o noua zi. aceasta zi are dimensiunile sale - dimineata, ce mai urmeaza apoi, dialoguri, zambete, "vreau-uri" duse departe si adanc in fapte si uite asa se rostogoleste totul fara sa mai tinem cont ca sunt ore, fara sa mai numeri articolele de pe lista virtuala pentru "ce am azi de facut".
responsabili cu noi insine ramanem, ALTFEL...dar ramanem. ca doar nu stam izolati fiecare pe "insula" sa si ne tipam independenta.
doar ca atunci cand iti reprimi libertatea incepe frantura de nemultumire. cred...si are asa o mare indeletnicire sa se intareasca si sa creasca ca la un moment dat te cuprinde si deodata iti dai seama ca te transformi. In altcineva sau altceva. Ce nu vrei sa fii.
suntem atat de destepti - clar doar suntem romani sau convietuim in tara asta - incat eu indraznesc sa spun impertinent chiar ca ne putem aduce libertatea mult mai aproape. Si odata cu asta si se vede si se intelege mai bine de ce se agita totul in interiorul minti noastre. Si da...ne miram ca uite...are sens sa fac asa si asa.
atunci...fara notite sau biletele de "nu-ma-uita".
cum e la liber atunci nu mai selectez nimic si ma dedau la constiinta oferindu-i o cunoastere mai profunda a restului din mine. pentru cei cu imaginatia mai "zemoasa" sa va ganditi ca va transformati in ceva "amestecabil" si apoi cineva, cumva va gusta si poate va consuma cu pofta din voi.
nu este nimic rau sa devii ingredientul care da pofta (si de viata) pentru cei infometati de libertate...

ALTFEL spus...
Umpic si azi

Repede inainte

Tipic romanesc - dar de data aceasta benefic - imi asum si eu o bucatica de sustinere la revenirea inceputului de vara. Stiu ca poate parea o aroganta, dar nu pot sa ma abtin. De cate ori nu ati inceput sau terminat ziua cu o multumire de sine, cand ceva din jurul vostru a iesit asa cum ati dorit...
Acum despre titlul acestei scurte "prezentari" pentru azi. Pe mine unul m-a cuprins o viteza pe care vreau sa o imprim lucrurilor bune din viata si asa poate ca prin amestecarea cu restul "nedoritelor" sa am gustul acela de bun si bine. Macar umpic cate umpic, dar cate satisfactie se cladeste pe parcurs - chiar si asa in viteza - este usor de imaginat si intens dorita. Din nou nu adaug modestie dorintelor mele - mai ales ca la ploaia de stele de azi noapte poate am atins si eu cate un colt de stea...
Poetic din nou, dar sunt roman si ma "pricep" si la vorbe. As indrazni in plus sa recomand viteza in viata tuturor. Si chiar daca se intampla sa "scape" cate ceva bun pe drum as zice ca drumul e lung si are atat de multe "nu stiu ce-uri" si sclipiri incat nu va fi loc de regrete ca....ne grabim.

Pentru introspectie si pentru decizii o atingere de viteza iar este benefica. Incremenirea gandurilor genereaza obisnuinta si obisnuinta este dusmanul declarat si recunoscut al evolutiei. Trairile - desi imateriale - sunt riscuri pe care ni le asumam sau nu. Cand imprimam viteza si le dam frau liber pragmatic spus ar fi un risc..."reputational" al nostru, al fiecaruia. Dar cand ne judeca cineva pentru acest lucru sau emite o parere vom avea un argument - daca ne pasa sa ripostam - si acel argument este simplu si direct: nu vreau sa uit ca traiesc, vreau sa-mi tin sufletul viu si stiu cine sunt. Sunt 3(trei) lucruri simple - nu intamplator m-am oprit la aceasta cifra - si asemeni unui "mecanism" atat de original din a-3-a- viteza ne lansam in depasire....

Altfel spus ca de obicei...

Despre noi

Inainte sa vina una peste alta / unul este altul lucrurile in preajma acestor Sarbatori la noi, la romani eu unul am cateva ganduri si vorbe - tipic romanesc poate - dar imi vine sa le spun si sa le incondeiez in acest mic chenar al blogului meu.
Am vazut vorbe frumoase spuse in prag de dimineata, mi-am prins curajul in piept si cu sticluta de elixir - a se citi incredere - am dovedit soarelui si oamenilor din jur ca mai stiu sa traiesc. De ce spun asta? Pentru ca era o dulce amorteala, o pregatire subterana de fapte pentru "mai tarziu" care se simtea asa de peste tot.
Sa fie masa bogata, sa fie sarbatoritii de nume bine prinsi in mesaje amabile sau nu, sa nu cumva sa uiti sa iei cutare si cutare lucru...o zbenguiala romaneasca. Tare drag imi este cand ma si ne vedem atat de agitati, de umpluti de noi insine si de cei din jur si nu mai deosebim ce VREM de fapt fata de ceea ce de fapt FACEM.
Fara sa am pretentia ca sunt un om calculat si bine organizat m-am lasat purtat de intamplare. Si am vazut ca atunci m-a ignorat timpul...orele au trecut tacute si cu priviri ascunse pe langa mine...Ce bine a fost cand la prima consultare cu ceasul ne-am mirat impreuna...Am simtit totusi ca ceva lipseste. Lipsea si inca lipseste completarea pe care cred ca fiecare dintre noi o doreste, o mestereste cu mare drag si pricepere si stie - mai ales - cui sa- i potriveasca pe masura totul. Ca asa suntem noi romanii priceputi...sau hai sa nu fie atat de tolerant...unii dintre noi. Stim cand, stim cum si stim cat. Si cei care ai au de invatat asa ceva sunt tot semeni de ai nostri doar ca...au nevoie de noi.
Sa nu care cumva sa va vina vreo idee de a face tabere de priceputi si nestiutori...Nu..Doar ca aceia dintre noi care STIU, au inteles, SIMT, vad si pot OFERI sa vina mai aproape unii de altii si sa spuna cu voce tare sau cu scris remarcabil TOTUL.

Stiu oameni care ne cauta, au nevoie de o punte spre mai departe si noi cei care avem "dubluri" si exces de incredere si intelegere nu vom pierde nimic daca vom construi si pentru restul ceva. Orice. Cat de mic si umpic...Pana la urma cred ca sunteti de acord ca vrem sa le aratam celor cu "ochii inchisi" ca pot fi ALTFEL si au dreptul la acest lucru.
Si mai mult nu este nimic de dat inapoi, nimic care sa fie obscur sau cu dublu inteles. Este sentimentul pe care - si spun de mine ca imi permit - l-am avut de fiecare data cand am dat cu barbia in lucruri dure...Maini, ziduri, umeri. M-am ridicat pentru ca am vazut si am primit de la cel putin un om de langa mine un semn. Si cum nu sunt un super erou cred ca si eu la randul meu pot sa transmit la fel unui om "bruscat" de viata acel semn...acel bilet nestrans intr-o sticla aruncata aievea in valuri...

Asadar ce am scris aici cu multe litere si intelesuri ascunse este un mic manifest de ajutor si de deschidere a sufletului si mintii celor care au pierdut cheia, celor care se tem sa isi spuna pe vorbe si fapte dorintele.

Daca mai sunteti inca unii la fel de ALTFEL ca mine atunci hai sus si priviti. Si apoi vine de la sine.

ATLFEL spus
Eu adrian

Cand cazi...te ridici?

Nu neaparat din cauza unei dimineti de duminica total neprielnica am primit peste noapte aceasta intrebare. De la mine insumi si mediul inconjurator evident.
Daca as face un cumul pentru tot ce este in jurul fiecaruia si mai mult tot ce patrunde prin noi zi de zi ar inseamna sa existe cel putin 2(doua) variante: te mentii la nivelul solului si folosesti elemente ajutatoare de disimulare, acceptand si ce iti ofera minimal acest nivel sau te ridici si poate ca apropiati, prieteni, oameni in general te considera nebun sau ignorant in ceea ce priveste aceasta decizie.
Desi poate este o poveste de copii, Alice in Tara Minunilor are un dialog intre Alice si tatal sau in care ea spune ce vise ciudate are si se intreaba daca este nebuna sau are halucinatii, iar tatal ii spune ca da..este nebuna si are halucinatii si ganduri ciudate, dar ii spune totodata ca asa sunt toti oameni frumosi si indrazneti...fara alte comentarii din partea mea.
Aduca acum "visele" si imaginatia - pe care eu ca roman de nadejde le detin in cantitati inepuizabile - si mi le prind in mine si ma ridic. Am decis de fiecare data sa ma ridic si va spun si voua sa faceti la fel - probabil unii dintre voi deja sar la inaltimi nebanuite si atunci ii rog sa ne spuna cum este acest sentiment de sus-jos.
Sunt momente in care esti cu "dintii la gard" si abia de ti se zareste capul...si ce daca? Sa te consideri un outsider si sa iti compui mai departe viata ca un joc din cuburi de lemn? Parca nu...
Indrazneala caracteristica la prea putini rezidenti din tara asta, romani sau nu este ceva ce nu apare in CV, nu este masurabila si nici nu te face mai tanar sau mai batran. Pur si simplu este un apanaj al personalitatii. Asta daca decide fiecare in parte sa si-o recunoasca sa fara nicio rusine sa o exploateze.
Bunaoara am auzit si ieri ca modestia este pentru oameni mici si tematori. Poate ca acum, in aceste momente s-ar justifica aceasta afirmatie. Poate ca e buna si o pastila mica de modestie uneori, dar cu siguranta nu modestia de face sa te ridici.
Desfaceti cutia cu tupeu, cu indrazneala si luati fara sfatul medicului sau a altui tip de doctor ori terapeut de acolo.
Aveti si prieteni care au cutia mai mare si dornici sa imparta din ea cu voi. Nu ii uitati si nu va fie rusine sa cereti. Deja sunt scoase "la vedere" si abia asteapta sa va deschida usa si sa intrati alaturi de ei. E tipic romanesc sa nu ramai singur in transhumanta asta denumita simplist viata, dar este poat si tipic romanesc sa iti fie rusine sa ceri si sa te ridici.
Cum insa am intalnit romani, prieteni plini de praf care acum din mers se schimba de obiceiurile minimaliste inseamna ca pentru intrebarea din titlu raspunsul este DA. Si stiti de ce? CEL PUTIN pentru a te vedea si a te simti oamenii, persoanele, persoana care nu vor, respectiv nu vrea sa te piarda in praful din urma pasilor pe care ii face mai repede sau mai incet pe drum...
Am mai spus si mai spun, fara sa devina o obsesie...A fi ALTFEL este totul. ALTFEL iti "da voie" sa ai puterea sa te adaptezi, sa vezi cu adevarat si mai ales sa intelegi.
Sunt lucruri extrem de crude si de nepotrivit in viata, mai ales a noastra aici in tara aceasta sucita...Si asa cum pana si bunicii nostri aveau rabdarea sa deznoade lana si sa o toarca, asa cred ca si noi, ALTFEL putem sa croim ceva.
Nu va uitati la marime si potrivire cand croiti...daca va completa, va umple si va da indazneala este deja un trio de stari care te face sa spui ca e minunat.

In continuare ALTFEL si sus!

De ce continuam?

Am observat ca mi-am facut involuntar un "obicei" sa introduc lunar scrieri pe acest blog. Nu mi-am calculat deloc aceasta periodicitate...se intampla...si cu asta raspund indirect la intrebarea de azi: pentru ca simt. Cel putin din acest motiv.
Revenind la ce inconjoara viata de zi cu zi eu am observat ca lumea este realmente naucita de ce se intampla. Ce se intampla fiecaruia in parte, ce se intampla relatiei pe care o ai cu tine insuti, cu persoana pe care o doresti, cu actiunile pe care tu le consideri normale si care le faci mai mult sau mai putin voluntar.
Instabilitatea si dorinta de a trece repede peste. Peste ceva care deranjeaza, ceva care este nedrept si te minimalizeaza sau dimpotriva te ridica mai sus decat meriti...asta daca ai simtul ridicolului.

Sunt situatii actuale in care oricat de mult vrei sa pastrezi o linie de conduita te lovesti de cate un obstacol deloc inventat. Fie ca este o fapta proprie, fie ca este o actiune a vreunui inconstient sau inconstienta, fie ca pur si simplu vezi cum majoritatea oamenilor - prieteni chiar - se demoralizeaza si ce este mai grav clacheaza.

Cred ca nu este tipic romanesc, dar este specific - din pacate - pentru noi sa abandonam. Si ma refer la dorinte si actiuni care intr-adevar se frang in hatisul unor legi, reguli, declaratii si decizii aberante ale unor "conducatori" de drumuri...sau ce este mai trist a celor pe care i-a avut alaturi de tine pana nu demult.
Stiu si pot sa spun cu toata raspunderea ca e greu sa accepti o infrangere. Dar parca este mai greu sa accepti defilarea ostentativa a inconstientei si falsei inteligente. Bunaoara un prieten a "ridicat" la vedere un blog in care se desface, mai mult sau mai putin subiectiv, cate masinarii si vehicule "de promovare" exista si intr-un domeniu unde imaginatia si talentul trebuie sa fie primele..despre publicitate vorbeste acel blog, cu zvonuri si asa mai departe.

Si atunci daca nici aceste elemente proprii fiecaruie nu mai inseamna nimic fara o fise de hartie - denumire "plastica" a banilor - e firesc sa inchizi si sa renunti?
La fel ....daca este un hatis special creat de oamenii ca noi, mai rebeli as spune eu, care deodata au devenit ALTCINEVA dintr-un interes personal si poate de moment...ce facem? Renuntam la a mai privi in acea parte si punem lana pe doua andrele ca sa scoatem o jacheta draguta si inutila - eventual cu inscriptionari personale?

Nu sunt retoric si nici confuz, doar extrem de convins ca daca ne departam unii de altii, inventand grupuri si conjuncturi noi doar pentru a "testa" viata si ne departam de ceea ce de fapt ne face bine cu siguranta nu o sa simtim ca am renuntat...Va fi o stare de victorie si de succes, dar aplauzele si uralele ADEVARATE vor fi benzi de magnetofon puse pe slow motion si vocile de "sustinere" la un moment dat se vor schimonosi...si chiar si atunci cei care te cunosc ca nu renunti si ca vrei sa continui...te vor intelege. Asta este tipic romanesc si nu este o rusine sa spunem fiecare ca in toate perindarea aceasta - viata de pana acum denumita ea - suntem mandri ca reusim asta.

Eu sunt. Si am spus asta...mai pe lung sau nu.

In felul fiecaruia

Spune ce senzatie ai atunci cand realizezi ca tot ce incerci si faci zi de zi se aseaza cumva la locul dorit, dar exista atat de mult de facut in continuare...
Eu am un raspuns pentru propria intrebare: daca dam la o parte "tipicul" romanesc de "ma las ca oricum nu are rosT" atunci clar simti ca merita.
Merita pentru ca uite de exemplu azi am petrecut ore intregi intr-un parc devenit oarecum slogan sau fitza: Parcul Herastrau.
Am vazut oameni care se tineau de mana, oameni trecuti de 50 de ani care isi alegeau aleile pe care sa se plimbe si sa se bucure de soare, oameni care erau cinici si alegeau sa mai arunce un pumn de floricele sau seminte prin zapada, oameni care se bucurau ca si intalnesc prietenii.
Nu toti, dar poate ca destui nu au avut o dmineata asa cum au dorit-o aseara, cand au pus capul in perna si au adormit. Si totusi au mers mai departe cu inca o zi.
Nu este vorba de poezie si patetism in descrierea pe care o fac. Pur si simplu nu sunt de acord cu oamenii care "se lasa" si renunta. Stiu ca nu primim in tara asta cele mai bune invataturi, nici cele mai bune exemple de onestitate si profesionalism, dar asta nu inseamna ca nu exista si ca traim intr-o cutie de carto bine lipita.
Stiu - si toata lumea stie - oameni cu care si alaturi de care poti si chiar mergi cu incredere. Mai multa incredere in tine la inceput si pe urma incepi sa imparti si sa primesti.

Am obosit sa citesc si sa vad manifeste de buna purtare si de indemn la lupta vesnica impotriva...Impotriva cui? De ce neaparat lupta cand exista nenumarat metode simple si pasnice sa "cuceresti".

Romania este o tara ALTFEL si voi spune si arata asta oricui vrea sa ne ridiculizeze rin articole de bufoni, de necinste si de compatimire. Sunt oameni de PR si de Marketing in tara asta care zi de zi mai aseaza cate o piese simpla in noi, pentru noi si da, fara sa fie egoism si pentru ei.
Am vazut de curand un film - The September issue - cu o descriere a unei reviste celebre (VOGUE) si a unei persoane care "tine" viata acestei reviste (Anna) si mi-am dat seama ca desi este o persoana care ridica si coboara bagheta, in jurul acesteia, impotriva ei uneori sunt oameni...Oameni care alunecau, cadeau, spuneau si in cele din urma IMPREUNA tineau din nou la un nivel de invidiat pentru unii o revista si conceptul ei...desi piata e umeda si da pe afara de atat fashion, poze, moda si uite asa.
De ce aceasta paralela? Pentru ca desi sunt multe situatii, multi oameni in stari, momente poate similare noua, daca punem IMPREUNA mana sa facem, lucrurile devin atat de simple si reusim sa avem lacrimi de bucurie ca am reusit.
Si inchei confirmand printr-un exemplu de curand - micuta Eva Maria merge mai departe si asta pentru ca IMPREUNA noi aici, in tara asta am pus tot ce aveam a pricepere si posibilitati - fiecare cu ce a considerat ca este cel mai bun - si cea mica, Eva Maria va creste....

Eu va multumesc ca existati!

In fapt ce inseamna roman responsabil

Am umrarit de dimineata temele pe care azi Romania le are prezentate pe fluxul de stiri si media. Avem o sarbatoare care se apropie, avem discutii si propuneri pro si contra legat de initiative legislativa pentru Codul Muncii si concediul de maternitate. Si cam atat...Despre viata de zi cu zi cateva stiri in barile de brief info despre targul din Centrul Vechi si temperaturile mai cizelate care vor fi saptamana viitoare.

Rezumand pare o zi plina de actiune, dar eu nu simt personalizarea a ceea ce suntem de fapt: romani. Nu e loc de comentarii negative, ci pur si simplu cine il promoveaza pe romanul obisnuit, cel inteligent, cel mediocur si pe cei care au si autoritatea de a ne conduce si reprezenta. Raspunsul este ca televiziunile realizeaza acest lucru in felul lor, cu "printre randuri", blogger-ii recunoscuti de mediatizare mai adauga o parere pertinenta si in rest...piata. Adica chiar omul insusi isi spune si isi "citeaza" dorintele si calitatile.

Aceasta promovare a propriei personalitati se intampla necontrolat si este extraordinar de bine. Pentru ca asa se poate spune, asa fiecare in felul sau se prezinta.

Si de ce am simtit nevoia sa va scriu despre acest lucru? Pentru ca am si avem nevoie de suortul fiecaruia de a spune, fiecare chiar pentru el/ea insusi/insasi si pentru cel pe care / cea pe care (om sau actiune) cu voce tare si cu scris apasat.

Am incredere ca nu ramanem doar la nivel de blog...si va vor multumi si cei pe care inca nu ii cunoasteti. Inca...